CJ Călărași | Laurențiu Ionescu: Pentru mine, așa cum am promis la începutul mandatului, prioritar este asistența socială

CJ Călărași | Laurențiu Ionescu: Pentru mine, așa cum am promis la începutul mandatului, prioritar este asistența socială

Vicepreședintele CJ Călărași, Laurențiu Dan Ionescu, prezent luni la conferința de presă coordonată de președintele Iliuță, a trecut în revistă principalele provocări care au marcat activitățile derulate în acest prim an de mandat în cadrul domeniilor pe care le coordonează: asistența socială, sportul și cultura.

“Pentru mine, așa cum am promis la începutul mandatului, prioritar este asistența socială.

Aici, pe lângă lucrările pe care le-a meníonat președintele c[ le avem în derulare, vreau să vă spun că am îmbunătățit serviciile către beneficiari, prin relocarea, să spun așa, a comisiei de evaluare, la modul că mergem în județ în patru puncte, Oltenița, Fundulea, Lecliu și Budești, venind în întâmpinarea beneficiarilor și facilitându-le accesul la aceste comisii.

De asemenea, în cadrul instituțiilor noastre, mă refer la Centrul Ciocănești, Centrul Oltenița, avem o comisie de tineri medici voluntari, cărora le mulțumesc încă o dată, care au făcut o evaluare integrală a pacienților și în viitor, în funcție de condițiile din spital, vom încerca să intervenim chirurgical pentru a le ameliora starea de sănătate.

Vizavi de sport, am regândit puțin fenomenul sportiv. Avem finanțate foarte multe secții de sport. Vreau să menționez că de la squash până la fotbal, de la handbal la lupte, foarte multe asociații au primit anul acesta ajutor pe Legea 350 / 2005. iar pe Legea 69, pe lângă Clubul Sportiv Dunărea, au primit finanáre și CSS Călărași și CSM Călărași. De asemenea, rivalele Dunării de la Liga a III-a, și aici mă refer la Borcea, Fundulea și Modelu, nu au fost nici ele uitate, am ținut cont că sunt conjudețeni și i-am ajutat și pe dânșii și pe Legea 350.

Activitățile Centrului Cultural, Bibliotecii și Muzeului Dunărea de jos au fost destul de afectați anul acesta, bugetul județului Călărași fiind cu 42 de milioane mai puțin. Chiar la ultima ședință de Consiliu am văduvit de anumite sume și Biblioteca și Centru cultural pentru nevoile pe care le aveam pe asistență socială, unde a trebuit să asigurăm funcționarea până la sfârșitul anului, dar cu toate acestea, prin eforturile colectivelor de acolo, am reușit să menținem un program variat de la spectacole, piese de teatru, întâlniri pentru tineri, pe biblioteca județeană, pe Centru cultural.

Anul acesta n-am putut, din păcate, din lipsă financiară, să ținem Hora Mare și Flori de Mai, două manifestări reprezentative pentru județul nostru. Sperăm, în funcție de bugetul de anul viitor, poate ne revenim.”, a conchis vicepreședintele CJ Călărași, Laurențiu Dan Ionescu.

CJ Călărași | Ședință ordinară, programată joi, 27 noiembrie. Vezi ordinea de zi!

CJ Călărași | Ședință ordinară, programată joi, 27 noiembrie. Vezi ordinea de zi!

Consiliul Județean Călărași se va întruni în ședință ordinară joi, 27 noiembrie 2025, ora 11,00, în sala de ședințe „Mihai Arbagic” din municipiul Călărași.

Ordinea de zi completă este următoarea:

1.Proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier județean al domnului Iorga Cristian-Virgil

2.Proiect hotărâre privind aprobarea dezmembrării în 2 loturi a imobilului înscris în Cartea Funciară 38285 a UAT Călărași din cadrul Cazarmei 1318 – Radiolocație, aflat în domeniul public al județului Călărași

3.Proiect hotărâre privind aprobarea dezmembrării în 2 loturi a imobilului înscris în Cartea Funciară 25788 a UAT Independența, aflat în domeniul public al județului Călărași

4.Proiect hotărâre privind darea în administrare a unei părți dintr-un imobil, proprietate publică a Județului Călărași, Inspectoratului de Poliție Județean Călărași

5.Proiect hotărâre privind transmiterea unui teren, aflat în domeniul public al Județului Călărași și administrarea Consiliului Județean Călărași, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Argovei

6.Proiect privind aprobarea modificării Contractului cadru de concesionare nr. 2837/62/06.03.2014 încheiat între Consiliul Județean Călărași și COSLO – ZINCA S.R.L.

7.Proiect privind aprobarea încadrării în categoria funcțională a drumurilor județene a mai multor drumuri comunale aflate în domeniul public al Județului Călărași

8.Proiect de hotărâre privind aprobarea modalității de gestiune a unor servicii de administrare a domeniului public al județului Călărași

9.Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii nr. 127/2024 privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiții „Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești – unități de asistență medicală ambulatorie pentru Spitalul Județean de Urgență Dr. Pompei SAMARIAN – Ambulatoriu Călărași” – faza P.T.+D.D.E.

10.Proiect de hotărâre privind aprobarea participării Consiliului Județean Călărași în cadrul Consiliului Consultativ VET local al Colegiului Economic Călărași

11.Proiect hotărâre pentru modificarea Statului de funcții al Spitalului de Psihiatrie Săpunari

12.Proiect hotărâre pentru aprobarea modificării Statului de funcții al Spitalului Județean de Urgență “Dr. Pompei Samarian” Călărași

13.Proiect hotărâre pentru aprobarea modificării și completării Organigramei și a Statului de funcții ale Spitalului de Pneumoftiziologie Călărași

14.Diverse.

Vasile Iliuță, bilanț după primul an al celui de-al 3-lea mandat: Avem, în diverse stadii de implementare, proiecte de infrastructură, social-culturale, în sănătate

Vasile Iliuță, bilanț după primul an al celui de-al 3-lea mandat: Avem, în diverse stadii de implementare, proiecte de infrastructură, social-culturale, în sănătate

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, însoțit de cei doi vicepreședinți, Cristian Bogdan Mihai și Dan Laurețiu Ionescu dar și de reprezentanții principalelor subordonate, a prezentat astăzi în cadrul unei conferințe de presă, bilanțul primului an din cel de-al treilea mandat, evidențiind realizările în infrastructură (finalizarea unor drumuri județene, achiziția microbuzelor, proiecte în derulare), sănătate (modernizarea spitalelor, investiții în aparatură, digitalizare, îngrijire paliativă), turism (dezvoltarea portului turistic pe brațul Borcea, concesionarea Promenadei, planuri pentru podul peste brațul Borcea și dezvoltarea insulei cu 13 hectare), educație și social (modernizarea serviciilor, centru social pentru seniori, sprijin pentru sport și cultură).

Proiectele majore continuă, cu accent pe sănătate, turism și cultură, iar podul peste brațul Borcea este planificat să fie finanțat inițial din fonduri proprii ale Consiliului Județean.

“Avem, în diverse stadii de implementare, proiecte de infrastructură, proiecte social-culturale, proiecte de sănătate.

Și aș începe cu proiectele de infrastructură. După cum știți, anul trecut am finalizat recepția drumului Chirnogi - Radovanu - Crivăț. Am finalizat drumul DJ 311 Nicolae Bălcescu - Ileana, limită cu Ialomița. Drumul județean 403 – Mănăstirea – Luica - Radovanu.

Avem proiecte în curs de implementare: DJ211 Cuza Vodă - Ștefan Vodă.

Avem cel mai mare proiect din regiunea de sud, pe ADR Sud Muntenia, e vorba de DJ211 B Ulmeni – Frăsinet – Lehliu Sat - Săpunari și Bogata - Nicolae Bălcescu - Frăsinet.

Am recepționat cele 25 de microbuze pe care le-am dat localităților. Mai avem încă 7 microbuze hibrid pe care urmează să le achiziționăm pe Fondul de mediu.

Depuse spre finanțare mai avem un drum pe ADR Sud Muntenia, DJ 307A, DJ 310, 310A și 310B.

Investiții în sănătate și infrastructură medicală, după cum sunt văzute în teren: parcarea cu ambulatoriu, avem corpul nou de spital care urmează să fie recepționat, și putem să spunem că am finalizat și am recepționat anveloparea Spitalului de Urgență Pompei Samarian, corpurile A, B, C și D și am reabilitat energetic secția de boli infecțioase unde am făcut recepția.

Proiecte în derulare: renovarea integrată la corpurilor FGH, dezvoltarea infrastructurii medicale pre-spitalicești, extinderea ambulatorului de psihiatrie săpunari, Corp nou de spital la Săpunari, investiții în aparatură medicală și creșterea asiguranței pacienților, digitalizarea spitalelor, îngrijire paleative proiect cu impact major unde vom trata 75 de pacienți.

În perioada 2024-2025, am atras cele mai mari finanțări, prin PNRR, fonduri europene și fonduri naționale.

A trebuit să menținem un echilibru în implementarea, respectarea legislației de achiziție, raportările și auditul. Toate proiectele au fost menținute în derulare activă, fără pierderea finanțărilor.

Pornind de la proiectul politic pentru cel de-al 3-lea mandat, am zis că văd în Călărași dezvoltarea turistică. Aici avem dezvoltat pe brațul Borcea portul turistic de agrement și finalizarea promenadei.

Aici, la Promenadă, aș putea să spun că împreună cu Primăria Călărași, am avut, să spunem, în administrare pe 5 ani de zile obiectivul. Urmare a calculelor pe care le-am făcut era foarte greu să putem să concesionăm serviciul cu Bulgaria a hidrobuzului și atunci am revenit la Consiliul Local Călărași care ne-a dat în administrare pe 49 de ani și acum e accesibil să fie concesionate Promenada și hidrobuzul pentru a putea să avem servicii de turism împreună cu bulgarii.

La capitolul Educație și social, avem în vedere modernizarea serviciilor publice și creșterea calității vieții cetățenilor, construirea unui centru social pentru seniorii județului.

De asemenea, s-au atras fonduri neambursabile în turism, destul de mari. Putem să spunem că avem în continuare planuri de dezvoltare pentru ce înseamnă turismul în Călărași. Vrem să construim un port peste brațul Borcea, un proiect de viitor pentru care dorim să redăm turismului și cealaltă proprietate a județului, cele 13 hectare de pe insulă.

În ceea ce privește sportul, după cum știți, Dunărea a evoluat în Liga 1, de acolo, însă din cauza prevederilor Legii sportului n-am putut să reziliem contractele după ce am retrogadat. A trebuit să intrăm în reorganizare pentru că nu puteam să mai plătim salariile iar acum să spunem că anul acesta am reușit să ieșim din insolvență și să finanțăm clubul pe Legea 350 / 2005.”, a spus președintele Vasile Iliuță care a evidențiiate și cele 3 investiții, aflate în așteptare dar care vor prinde contur în acest mandat. “Mai avem câteva proiecte în așteptare, este vorba de varianta de ocolire a municipiului Călărași, pasajul de la Lehliu-Gară și, aș putea să spun că e un proiect de suflet, o promisiune asumată încă din primul mandat, finalizarea reabilitării și modernizării Palatului Prefecturii, cel mai mare monument istoric al județului Călărași. Și uitați că suntem aproape de finalizare. Dacă nu se oprea finanțarea, în decembrie aveam recepția Palatului Prefecturii.

După cum știți, e o investiție destul de importantă pe care noi am transferat-o pe Compania Națională de Investiții, proiectul fiind făcut de către Consiliul Județean, pentru că în anul 2016, când am ajuns președinte, exista o axă deschisă pe Monumente Istorice pe ADR Sud Muntenia, iar noi ne-am trezit că cei 10 ani pe care i-a avut Palatul Prefecturii dat prin hotărâre de guvern, expiraseră, neputând să depunem proiectul de finanțare. Până ne-a redat Prefectura, Ministerul Afacerilor Interne, a durat 3 ani de zile. Să stăm cu corespondență, să menținem aceiași Hotărâre de guvern, dar să ni se dea un alt proces verbal pentru o altă perioadă de timp.”, a conchis șeful CJ Călărași, Vasile Iliuță.

CJ Călărași a găzduit evenimentul de lansare a volumului „Analiza de stare, obiectivele și direcțiile de dezvoltare a spațiului rural”

CJ Călărași a găzduit evenimentul de lansare a volumului „Analiza de stare, obiectivele și direcțiile de dezvoltare a spațiului rural”

Consiliul Județean Călărași a găzduit evenimentul de lansare a volumului „Analiza de stare, obiectivele și direcțiile de dezvoltare a spațiului rural”, elaborat de profesorii Daniel Dumitru Botănoiu și Andrei Radu Iova, cadre universitare ale Facultății de Management și Dezvoltare Rurală. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală – Extensia Călărași și Editura Roger, a reunit reprezentanți ai mediului academic și ai administrației publice, într-un dialog dedicat evaluării situației mediului rural și conturării direcțiilor de dezvoltare durabilă.

Daniela Crețu, directoarea Facultății de Management și Dezvoltare Rurală – Extensia Călărași, a fost amfitrionul evenimentului, coordonând prezentările și discuțiile și subliniind importanța colaborării dintre mediul universitar și administrația publică în dezvoltarea comunităților rurale.

La lansare au participat, de asemenea, fostul ministru Eugen Teodorovici, fostul ministru Petre Daea, parlamentari, secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Violeta Mușat, precum și studenți și cadre didactice ale Facultății de Management și Dezvoltare Rurală, care au evidențiat prin prezența lor interesul pentru temele analizate și relevanța lucrării în formarea viitorilor specialiști.

Lucrarea prezentată oferă o analiză structurată și propune soluții fundamentate pentru modernizarea comunităților rurale, constituindu-se într-un material de referință pentru planificarea strategică la nivel local.

Vicepreședintele Mihai Bogdan a subliniat: "Este minunat ceea ce realizați, iar contribuția dumneavoastră reprezintă un reper pentru toți cei implicați în dezvoltarea spațiului rural. Consiliul Județean Călărași va continua să sprijine inițiativele academice și proiectele care vizează modernizarea comunităților rurale, promovând colaborarea strânsă între administrație și mediul universitar pentru o dezvoltare durabilă a județului nostru."

Consiliul Județean Călărași va continua să susțină proiectele care aduc plus valoare dezvoltării rurale și întăresc legătura dintre cunoaștere și administrație.

Sursa text și foto Facebook / Consiliul Județean Călărași

Vasile Iliuță: Am verificat utilajele și pregătirile pentru sezonul rece la Societatea Drumuri și Poduri SA

Vasile Iliuță: Am verificat utilajele și pregătirile pentru sezonul rece la Societatea Drumuri și Poduri SA

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, însoțit de cei doi vicepreședinți, Bogdan Mihai și Laurențiu Ionescu, au inspectat starea tehnică a echipamentelor, modul de organizare a echipelor și planul de intervenție pentru perioada 15 noiembrie – 24 decembrie 2025, la Societatea Drumuri și Poduri SA, analizând împreună cu conducerea societății măsurile pentru ca drumurile județene să rămână circulabile pe parcursul iernii.

“Astăzi, în calitate de președinte al Consiliului Județean Călărași, am verificat utilajele și pregătirile pentru sezonul rece la Societatea Drumuri și Poduri SA. Am analizat starea tehnică a echipamentelor, modul de organizare a echipelor și planul de intervenție pentru perioada 15.11.2025 - 24.12.2025.

Utilajele sunt dotate cu sisteme GPS și sunt pregătite să intervină 24/24, 7 zile din 7, conform standardelor CNAIR și SDN, pentru a preveni blocajele și pentru a asigura intervenții rapide în caz de ninsoare sau polei.

M-am întâlnit cu angajații societății și am discutat despre măsurile necesare pentru ca drumurile județene să rămână sigure și circulabile pe toată durata iernii. Mulțumesc întregii echipe DP SA pentru profesionalism și dedicare.

Siguranța cetățenilor rămâne prioritatea noastră. Suntem pregătiți pentru sezonul rece, iar iarna nu ne va lua prin surprindere!”, se arată în mesajul postat pe pagina personală de Facebook de șeful Consiliului Județean.

Free Joomla templates by Ltheme