S-a semnat digital prima Dispoziție privind schimbarea de nume pe cale administrativă în cadrul SIIEASC

S-a semnat digital prima Dispoziție privind schimbarea de nume pe cale administrativă în cadrul SIIEASC

Astăzi, președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță a semnat digital prima Dispoziție privind schimbarea de nume pe cale administrativă în cadrul Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă (SIIEASC).

Astfel, județul Călărași se află printre primele județe din România în care cetățenii beneficiază în totalitate de servicii digitale în domeniul stării civile, SIIEASC fiind funcțional în toate cele 55 de Unități Administrativ Teritoriale pentru cele trei evenimente de viață (naștere, căsătorie și deces), precum și pentru fluxurile derivate din acestea (Eliberare duplicate după actele de stare civilă, Transcrierea certificatelor de stare civilă pentru actele de stare civilă produse în străinătate, Rectificarea actelor de stare civilă, Atribuirea de Coduri Numerice Personale, Schimbarea numelui pe cale administrativă).

Prin implementarea SIIEASC în județul Călărași, a fost creat cadrul pentru prestarea unui serviciu public prompt și de calitate pentru toți cetățenii județului, eliminându-se timpii de așteptare la ghișee, precum și prezentarea ”dosarului cu șină” în fața funcționarilor publici din domeniul stării civile.

Totodată fluxurile derulate în SIIEASC elimină timpul care se pierdea prin transmiterea corespondenței între instituțiile implicate, precum și resursele materiale necesare întocmirii dosarelor și arhivării acestora.

Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, a apreciat modul în care conducerea și funcționarii publici din cadrul Direcției Comunitare de Evidență a Persoanelor a județului Călărași s-au implicat pentru punerea în funcțiune a Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă.

Vasile Iliuță: Am luat din timp măsuri pentru ca prima zăpadă să nu ne ia prin surprindere

Vasile Iliuță: Am luat din timp măsuri pentru ca prima zăpadă să nu ne ia prin surprindere

Președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță, împreună cu directorul Moise Raoul și directorii Direcției Tehnice a CJ, au verificat utilajele SC DRUMURI și PODURI SA, societate care va coordona activitatea de deszăpezire pe drumurile județene.

Sunt 36 de utilaje pregătite pentru situațiile care pot apărea în sezonul rece, materialul antiderapant este suficient și personalul calificat este deja la posturi.

"Doresc să-i asigur pe locuitorii județului Călărași că, și în acest an, suntem pregătiți pentru sezonul rece. Am luat din timp măsuri pentru ca prima zăpadă să nu ne ia prin surprindere. Stocul de material antiderapant este asigurat, iar utilajele de deszăpezire sunt pregătite să intervină"- a declarat președintele CJ, Vasile Iliuță.

Sursa text și foto Facebook Consiliul Județean Călărași

 Vasile Iliuță: Voi continua să fiu același partener administrativ deschis pentru dialog și participare activă la eficientizarea instituțiilor care sunt în slujba cetățenilor județului Călărași

Vasile Iliuță: Voi continua să fiu același partener administrativ deschis pentru dialog și participare activă la eficientizarea instituțiilor care sunt în slujba cetățenilor județului Călărași

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță a participat astăzi la evenimentul ce a marcat finalizarea lucrărilor pentru proiectul - Consolidarea Managementului Riscului de Dezastre, în cadrul căruia s-au desfășurat lucrări de consolidare, mansardare și refuncționalizare a sediului ISU Călărași.

Proiectul a fost derulat de IGSU, finanțat de Banca Mondială și Guvernul României având ca scop creșterea rezilienței infrastructurii critice de răspuns la dezastre și situații de urgență.

"De când ocup funcția de președinte al Consiliului Județean Călărași m-am preocupat permanent de posibilitățile de a înzestra cu logistică modernă toate departamentele din județ care se ocupă de situații de urgență, astfel încât misiunile să fie organizate și executate eficient și optim. Colaborarea fructuoasă pe care o am cu Inspectorul Șef, colonelul Adrian Păduraru, a dus la proiecte comune care ne permit astăzi să avem echipamente specializate pentru situații de urgență, de intervenție și prevenire. Voi continua să fiu același partener administrativ deschis pentru dialog și participare activă la eficientizarea instituțiilor care sunt în slujba cetățenilor județului Călărași"- a declarat președintele CJ, Vasile Iliuță.

Consiliul Județean prin proiectele sale   a asigurat finanțarea pentru achiziționarea echipamentelor de intervenție și protecție: Proiectul "MANAGEMENT EFICIENT ÎN SITUAȚII DE URGENȚĂ ÎN REGIUNEA TRANSFRONTALIERĂ CĂLĂRAȘI - VELIKO TARNOVO" și Proiectul - MANAGEMENTUL DE RISC SI PROTECTIA LA INUNDAȚII ÎN REGIUNILE TRANSFRONTALIERE CĂLĂRAȘI- POLSKI TRAMBESH.      

Este esențială implicarea autorităților locale în susținerea serviciilor de urgență pentru siguranța comunității.

Proiectul de consolidare, mansardare și refuncționalizare a sediului Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași și a Detașamentului de Pompieri Călărași a avut ca obiectiv principal creșterea rezistenței structurale printr-o intervenție de întărire a fundației și a structurii de rezistență. În paralel cu aceste lucrări, clădirea a fost modernizată și extinsă prin adăugarea unei mansarde.

Obiectivul este alcătuit dintr-o clădire administrativă, cu o suprafață construită de 478,64 mp și desfășurată de 2.942,02 mp. Construcția are un regim de înălțime subsol, parter, trei etaje și mansardă.

Lucrările de consolidare și modernizare au început în august 2022, iar valoarea contractului a fost de 35.404.759,41 lei (TVA inclus)

Proiectul „Îmbunătățirea managementului riscurilor de dezastre” (P166302) face obiectul Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la 1 august 2018, ratificat prin Legea nr. 307 din 20.12.2018, la care s-a adăugat Acordul de împrumut (Finanţare adiţională pentru Proiectul privind îmbunătăţirea managementului riscurilor de dezastre) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la 25 mai 2023 și ratificat prin Legea nr. 331 din 07.11.2023.

Proiectul vizează 35 de obiective din cadrul unităților subordonate IGSU, care vor beneficia de lucrări de demolare/construire și consolidare/modernizare.

Valoarea inițială a împrumutului a fost de 50 milioane euro, la care s-a adăugat finanțarea adițională de 92 milioane euro.

Ecoaqua SA are un nou director general

Ecoaqua SA are un nou director general

SC Ecoaqua SA Călărași sau Partenerul familiei tale! are începând, de astăzi, 6 noiembrie 2024, un nou director general. Anunțul a fost făcut de conducerea Consiliului Județean Călărași, cel mai mare acționar al operatorului de apă și canalizare, pe o rețea de socializare.

“Astăzi Consiliul de Administrație Ecoaqua a anunțat numirea unui nou director, Marius Sbârcea. Această schimbare de conducere marchează un moment crucial în evoluția Ecoaqua și aduce cu sine promisiunea unor noi direcții de dezvoltare și oportunități. Noul director aduce cu el experiență profesională și o viziune clară pentru dezvoltarea companiei.

Așteptările sunt mari, iar angajații și partenerii se arată deja entuziasmați de această nouă etapă. Cu siguranță, urmează să fie un parcurs plin de provocări și reușite, iar colaborarea strânsă dintre autoritățile locale și echipa managerială va fi cheia succesului în următoarea perioadă.

"Prin numirea lui Marius Sbârcea, ca director al societății Ecoaqua S.A., se repară o ruptură vizibilă și se intră pe făgașul normalității. Am încredere în Marius, este un om de echipă, muncitor și bine pregătit. Sunt sigur că va demonstra că se poate face performanță la Ecoaqua!" - a declarat președintele CJ, Vasile Iliuță.”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a CJ Călărași.

S-a semnat contractul de execuție lucrări pentru proiectul "Renovare energetică Gimnaziul Carol I (Școala Nr.4 Țopescu) Călărași”

S-a semnat contractul de execuție lucrări pentru proiectul "Renovare energetică Gimnaziul Carol I (Școala Nr.4 Țopescu) Călărași”

Președintele Consiliul Județean Călărași, Vasile Iliuță a semnat marți, 29 octombrie, contractul de execuție lucrări pentru proiectul "Renovare energetică Gimnaziul Carol I" (Școala Nr.4 Țopescu) Călărași, finanțat în cadrul PNRR, Componenta C5: Valul Renovării, Operațiunea B2: Renovare energetică aprofundată a clădirilor publice.

Lucrările vizează renovarea energetică aprofundată a clădirii publice - Gimnaziul Carol I (Școala Nr.4 Țopescu) Călărași

Prin realizarea investiției se vor atinge indicatorii de performanță conform programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice și îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin diminuarea consumului anual de energie finală.

Durata de implementare: 36 luni. Data începerii și finalizării proiectului: 13.02.2023 - 13.02.2026.

Sursa text și foto Facebook Consiliul Județean Călărași

Free Joomla templates by Ltheme