Vasile Iliuță: Salut implicarea echipei ADR Sud-Muntenia și a directorului general Liviu-Gabriel Mușat în accelerarea procesului de contractare a proiectelor

Vasile Iliuță: Salut implicarea echipei ADR Sud-Muntenia și a directorului general Liviu-Gabriel Mușat în accelerarea procesului de contractare a proiectelor

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță a participat miercuri, 5 noiembrie, la ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CpDR) Sud-Muntenia, desfășurată la Alexandria, în sala de ședințe a Consiliului Județean Teleorman. În mesajul transmis astăzi pe pagina personală de Facebook, Iliuță a salutat implicarea echipei ADR Sud-Muntenia și a directorului general Liviu Mușat în accelerarea procesului de contractare a proiectelor care se pot transforma în repere ale dezvoltării durabile a tuturor județelor componente ale Agenției.

“Împreună cu colegii mei președinți de consilii județene și primari din regiune, am discutat și aprobat documente importante pentru buna funcționare a ADR Sud-Muntenia și pentru implementarea eficientă a proiectelor ce contribuie la dezvoltarea comunităților locale.

În cadrul reuniunii, au fost prezentate informări privind Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, Programul Tranziție Justă 2021–2027 – județul Prahova, precum și proiectele internaționale derulate de Agenție.

Salut implicarea echipei ADR Sud-Muntenia și a directorului general Liviu-Gabriel Mușat în accelerarea procesului de contractare a proiectelor, pentru ca fondurile europene disponibile să fie utilizate integral și eficient în sprijinul cetățenilor din întreaga regiune.

Regiunea Sud-Muntenia are un potențial imens. Prin colaborare, seriozitate și viziune comună, putem transforma fiecare proiect într-un pas concret spre dezvoltare durabilă pentru toate județele noastre.”, se arată în mesajul președintelui CJ Călărași.

Free Joomla templates by Ltheme