Vicepreşedintele Ion Samoilă a declarat joi că astăzi la prânz urma să aibă loc o ultimă încercare de repartizare către UAT-uri a sumei de 27.134.000 lei, reprezentând cota de 6% din impozitul pe venit, termenul limită de transmitere a Hotărârr de CJ către AFP Călăraşi fiind 17 decembrie. „După ce ieri am avut o întâlnire cu cei de la PNL, astăzi avem o şedinţă la ora 12.00 pentru repartizarea sumelor din cota de 6% din impozitul pe venit. Sper, în ceasul al 12-lea, să înţeleagă că nu ne blochează pe noi, Consiliul Judeţean, ci UAT-urile care au nevoie disperată de bani, fondurile fiind insuficiente pentru a-şi desfăşura activitatea. Sper, în urma discuţiilor, să nu mai avem contestată şi ultima hotărâre pentru că termenul de transmis la Finanţe este 17 decembrie. Dar dacă azi se rezolvă, mâine se pot alimenta conturile iar primăriile pot să-şi cheltuiască banii până la finele anului. Dacă nu reuşesc, diferenţa de bani o să intre în fondulde rezervă al primăriei respective.”, a declarat Samoilă.
În acest sens, ultima Hotărâre a fost votată de majoritatea consilieri judeţeni pe 26 noiembrie, chiar în acea prefectul Valentin Barbu atacand-o în instanţa de contencios administrativ.