Vineri, 23 ianuarie, județul Călărași marchează un moment aniversar important: 45 de ani de la înființare.
Județul Călărași s-a format prin reorganizarea administrativă din 1981 când prin Decretul Consiliului de Stat nr. 15, municipiul Călărași a redevenit reședință de județ, dintr-o porțiune din Județul Ialomița, marcând o nouă etapă administrativă pentru regiune.
Cu acest prilej, Consiliul Județean Călărași organizează o serie de evenimente dedicate identității, valorilor și oamenilor care au contribuit de-a lungul timpului la dezvoltarea județului.
Ora 12.00
În sala de ședințe a Consiliului Județean Călărași va avea loc ședința festivă, în cadrul căreia consilierii județeni vor vota proiectul de hotărâre privind lista viitorilor Cetățeni de Onoare ai județului Călărași.
Evenimentul va fi completat de o prezentare susținută de istoricul Constantin Tudor, care va vorbi despre istoria județului Călărași.
Ora 13.00
Sărbătoarea continuă la Palatul Socio-Cultural Călărași, unde va avea loc un spectacol aniversar ce va reuni:
👉ansambluri folclorice,
👉momente de muzică clasică,
👉programe artistice susținute de Palatul Copiilor, Centrul Județean de Cultură și Creație, precum și de ansambluri din județul Călărași.
Evenimentul este organizat cu sprijinul partenerilor: Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu”, Centrul Județean de Cultură și Creație, Palatul Copiilor și Muzeul Dunării de Jos.
23 ianuarie este o zi dedicată identității, tradițiilor și valorilor județului Călărași, o zi în care celebrăm trecutul, prezentul și viitorul județului.
Sursa text și foto Facebook Consiliul Județean Călărași