Amenajarea portului turistic de agrement se apropie de final

Amenajarea portului turistic de agrement se apropie de final

Gabriel-Bogdan Ștețco, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului a efectuat miercuri, 28 mai, o vizită de lucru în județul Călărași, pentru a verifica stadiul implementării proiectului „Dezvoltarea turistică a Brațului Borcea – Călărași”, finanțat în parteneriat de instituția noastră alături de Consiliul Județean Călărași, un demers strategic menit să contribuie la dezvoltarea turismului local prin crearea unei infrastructuri moderne și accesibile, cu impact direct asupra comunității și a economiei locale.

„Mă bucur să mă aflu astăzi aici, alături de colegii de la Consiliul Județean, pentru a vedea evoluția acestei investiții care va dezvolta întreaga zonă, nu doar din punct de vedere turistic, ci și economic. România are peisaje și locuri de o frumusețe deosebită și este misiunea noastră, ca minister de resort, să colaborăm cu autoritățile locale pentru a le face cunoscute publicului larg prin infrastructura necesară și activități dedicate turiștilor”, a precizat secretarul de stat, Gabriel-Bogdan Ștețco.

Investiția vizează amenajarea unui port turistic de agrement pe o suprafață totală de 2,45 ha, cu o capacitate de 250 de ambarcațiuni mici și medii, incluzând toate facilitățile necesare operării portului, respectiv clădire administrativă, atelier reparații ambarcațiuni, precum și o parcare cu o capacitate de 167 locuri.

Valoarea totală a contractului de finanțare este de 52.557.422,26 lei, din care, până în prezent, au fost plătiți 52.324.543,5 lei. Proiectul se află într-un stadiu avansat de implementare, cu un grad de realizare de 77,10%.

Această investiție este derulată prin Programul pentru dezvoltarea investițiilor în turism, în baza Hotărârii Guvernului nr. 558/2017 și susține viziunea de transformare a județului Călărași într-o destinație turistică durabilă, atractivă și competitivă.

bratdunarea3

bratdunarea1

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.